Masa festivă fără sare

Articolul meu vine cam în ultima clipă, dar presupun că e mai bine mai târziu decât niciodată.

pexels.com

Azi nu e despre rețete, ci despre masa de sărbători care, cu siguranță, poate fi o provocare dacă-i fără sare și, în același timp, mai poate fi și un motiv de tristețe. Așadar, pentru a diminuna aspectele neplăcute, eu cred că e bine să ținem cont de următoarele lucruri atunci când vorbim despre masa de sărbători:

1. Aspectul

Multe dintre preparatele pe care le vedem prin reclame nici măcar nu sunt comestibile. Cu toate astea, ne lasă gura apă la vederea lor. Am avut discuția asta chiar și cu copiii mei, mici, care au constatat, cu uimire, cum fotografia de pe ambalajul anumitor produse nu corespunde deloc cu conținutul. Totuși, modul în care noi reacționăm la aceste imagini arată cât de mult ele contează. Prin urmare, acum e momentul să vă întreceți pe voi înșivă la aranjarea mesei, începând cu aranjarea propriu-zisă a veselei și până la, desigur, aspectul preparatelor. Sarea nu are nicio treabă cu partea asta și nu vă va pune piedici. În cazul în care nu aveți experiență, studiați poze pe internet. Nu vă va ieși ca în ele, dar tot vă fi bine. Apelați cu încredere la verdețuri, la fructe și legume proaspete și la orice vă mai trece prin cap și e comestibil iar efectul va fi spectaculos.

2. Aroma

Aparent, pare că mâncăm doar cu gura, dar nu-i așa. Înainte ca un aliment să ajungă în gura noastră, e nevoie să treacă prin două alte filtre extrem de importante – ochii și nasul. Cum despre aspect am vorbit deja, acum e despre miros. Acordați o atentie deosebită condimentelor. Dacă aveți un preparat care arată bine și miroase bine, ați rezolvat deja mai mult de jumătate din treabă.

3. Gătiți în dublu exemplar

Risipa nu-i bună aproape niciodată. Dacă știm despre un preparat că nu ne place sub nicio formă fără sare, teoretic, ar trebui să nu-l gătim. Totuși, lucrurile se schimbă atunci când vorbim despre o masă festivă. Prin urmare, dacă pe masă voastră se află și alimente cu sare, încercați să aveți pentru fiecare un echivalent fără sare. Va ajuta mult pe plan psihic și același lucru îl recomand și în cazul băuturilor. Probabil că cei care țin regim iau și un tratament care nu le permite să consume alcool. Ar trebui să aveți un înlocuitor pentru vinul spumant care să fie consumat într-un pahar pe măsură.

4. Sosurile

Un sos bun face minuni lângă orice friptură. Un sos bun lângă o friptură fără sare e un adevărat miracol. Puteți reproduce orice rețetă de sos în varianta fără sare, atât timp cât nu înlocuiți mai mult de 20-30 % din ingrediente. Desigur, pe primul loc sunt sosurile picante. Usturoiul și ardeiul iute – dacă se poate să fie și copt, e perfect – fac minuni dacă vă plac/aveți voie să le consumați.

5. Nu uitați de marinare

Pe același principiu, diferența dintre o friptură care a fost marinată și una simplă e uriașă. Încă aveți timp, dacă nu a venit seara. Chiar și o oră contează.

6. Gustările

Gustările sățioase nu ar trebui să lipsească. Alune, semințe, fructe, toate vor ajuta atunci când vorbim despre… foame. Pentru că da, masa festivă este, cu siguranță, deosebită, dar, dincolo de orice, principalul scop al alimentelor e să ne potolească foamea. Asigurați-vă că aveți suficiente gustări, mai ales dacă nu v-ațiobișnuit încă cu mâncarea fără sare. Nu-i plăcut și nici de dorit să vă fie foame de sărbatori. Asta va duce la exacerbarea altor senzații și emoții.

Pe același principiu, în cazul în care nu aveți control asupra preparatelor care vor fi servite, e bine să aveți gustări la dumneavoastră. Da, poate că e neplăcut sau trist să plecați cu alunele fără sare în buzunar, dar va fi mult mai rău dacă veți fi nervos sau nervoasă pentru că vă e foame. Nu suntem noi când ne e foame – era și o reclamă – deci nu vă chinuiți în mod inutil, mai ales că, sub impulsul foamei, s-ar putea să fiți tentați să gustați din alimentele interzise iar asta poate fi periculos.

7. Diversitatea

Încercați să aveți cat mai multe alimente pe masă. Nu în cantitate mare, doar cât mai diverse. Acest lucru va ajuta tot pe partea de foame. Chiar și dacă nu vă plac, simplu fapt de a gusta din toate, măcar o dată, va avea un efect.

8. Piesele de rezistență – peștele si dulciurile.

Un pește de apă sărată va face minuni. Recomand să fie gătit fără sare chiar dacă există la masă și oameni care consumă sare. La fel, în cazul în care nu aveți alte restricții, dulciurile sățioase cum sunt fursecurile cu nucă sau un tort vor face, cu siguranță, masa foarte plăcută.

9. Schimbați decorul

Dacă obișnuiați să vă petreceți sărbătorile la masă și e posibil, schimbați un pic lucrurile. Trebuie să recunoaștem că e mai confortabilă canapeaua decât scaunul și puteți organiza un bufet suedez într-o altă cameră. N-are sens să vă chinuiți cu mâncarea în față dacă se poate și altfel, plus că sărbătorile nu sunt, în primul rând, despre mâncare, ci despre lucruri mai importante.

10. Răbdare

Înarmați-vă cu răbdare dacă veți avea lângă voi persoane care nu înțeleg regimul fără sare. Fiți inteligenți și nu le lăsați să vă rănească. Există, pe lume, lucruri care nu pot fi înțelese până nu sunt trăite. Pe de altă parte, dacă cei din jur exagerează, sub scuza bunelor intenții, ar fi bine să spuneți lucrurilor pe nume dar, poate, nu neapărat de sărbători. Bucurați-vă de ceea ce e bun și frumos și lăsați pe planul doi lucrurile mai puțin plăcute. Macar pentru câteva ore.

Sărbători fericite!

Sursa foto – pexels.com

Publicat de DucesaTm

Sunt mama a doi copii minunați iar scrisul este cea mai mare pasiune a mea. Scriu pe blog despre mine, despre copii și despre cărțile pe care le citim, despre problemele cu care ne confruntăm sau despre bucuriile pe care le trăim, dar și despre mâncarea fără sare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: