Pâine fără sare

            Pâinea are un rol foarte important în casele în care se mănâncă fără sare. Este sățioasă și, din acest motiv, necesară. E important să știm că, de cele mai multe ori, se găsește și în magazine sau brutării, dar, la fel ca oricare alt produs, e mai gustoasă și mai sănătoasă atunci când o preparăm acasă. Pentru a o prepara putem folosi o mașină de pâine, aceasta reprezentând modalitatea cea mai ușoară. Practic, dacă ai o mașină de pâine, singurul lucru pe care trebuie să îl faci e să pui înăuntrul ei ingredientele cântărite, să apeși butonul care o pornește și, la final, să deschizi capacul pentru a scoate pâinea. Nimic mai simplu. Chiar și vizita la magazin ar putea părea mai complicată prin comparație cu asta. Plus că, după un timp nici nu mai e nevoie să cântărești ingredientele pentru că înveți să le măsori cu ochii. Nu, nu glumesc.

Totuși, deși mașina de pâine s-a dovedit a fi de un real ajutor atunci cand aveam și bebeluș și copil mic și un soț care ținea regim, mereu am preferat gustul pâinii coapte în cuptor. Mie mi se pare total diferită și cred că, din când în când, merită să ne desfătăm cu acest gust, chiar dacă presupune un pic mai mult efort. Pe de altă parte, chiar și aici, efortul poate fi diminuat semnificativ dacă folosim un robot de bucătărie pentru frământare.

În ceea ce privește rețeta, secretul unei pâini delicioase nu stă nici în sare și nici în cantități deși, desigur, acestea din urmă sunt importante. Secretul unei pâini delicioase stă în modul de preparare și în calitatea ingredientelor folosite. Putem face pâine și dacă doar amestecăm făină cu apă și drojdie și o băgăm în cuptor. Ba chiar putem folosi și praf de copt în loc de drojdie. Rezultatul va fi, cu siguranță, comestibil. Pentru a ajunge la un alt nivel este, însă, necesar, să avem răbdare, să lăsăm aluatul la crescut în mai multe rânduri și să frământăm mult. O pâine foarte bună nu va fi gata în 30 de minute, indiferent de ce punem în ea. 

Acestea fiind spuse, vă las mai jos rețeta mea:

Ingrediente:

  • 500 ml. apă călduță (nu fierbinte)
  • 10 gr.drojdie uscată sau 35 gr. drojdie proaspătă 
  • 600 gr. făină
  • 100 gr.griș
  • 2 linguri de ulei
  • 1 lingură de zahăr

Mod de preparare:

Se amestecă foarte bine 100 de ml. de apă cu 1 lingură de zahăr, drojdia și 3-4 linguri de făină. Când drojdia s-a topit, se lasă vasul acoperit, la căldură, până când amestecul își dublează volumul.

După ce s-a dublat volumul, adăugăm apa rămasă și, puțin câte puțin, făina amestecată cu griș, ajutându-ne, la început, de o lingură . În această etapă, putem folosi cu încredere un robot de bucătărie. În caz că nu avem unul, e bine de știut că frământarea e foarte importantă și ar fi bine să frământăm aluatul măcar 10-15 minute. Dacă nu aveți robot e bine să adăugați uleiul la final, pentru a vă ajuta la frământare. De asemenea, în caz că, cu tot cu ulei,  aluatul vi se pare prea lipicios, mai puteți adăuga făină, cu mențiunea că, cu cât adăugați făină mai multă, cu atât pâinea va fi mai puțin pufoasă.

După frământare, aluatul se lasă la crescut, la loc cald, tot până își dublează volumul. După ce a crescut îl mai frământăm 1-2 minute, modelăm pâinea și o punem într-o tavă. Eu prefer să fac chifle. Mi se par mai gustoase și, de asemenea, mi se pare că se păstrează mai bine de pe o zi pe alta, asta dacă nu le mâncăm pe toate imediat ce au ieșit din cuptor. De asemenea, evit să folosesc prea multă făină în această etapă.

După ce am modelat pâinea, o lăsăm din nou la crescut pentru aproximativ 20 de minute, timp în care pornim și cuptorul și îl lăsăm să se încălzească. Eu, de obicei, coc chiflele la 180 de grade și folosesc programul special pentru pâine pe care îl au majoritatea cuptoarelor. În caz că acesta nu există, folosim un program normal, fără ventilare.

Înainte de a pune pâinea în cuptor o putem cresta cu cuțitul și o putem unge cu lapte sau ou. E gata atunci când s-a rumenit. 

În caz că vă întrebați ce rol are grișul, acesta face pâinea mai pufoasă. Am descoperit întâmplător atunci când am făcut pizza după o rețetă a lui Jamie Oliver, mi-a rămas aluat în plus și l-am făcut pâine. A ieșit delicios și, după acea experiență, am adaptat cantitățile și fac pâinea doar cu griș.

Poftă buna!

Sursa foto – arhiva personală

Publicat de DucesaTm

Sunt mama a doi copii minunați iar scrisul este cea mai mare pasiune a mea. Scriu pe blog despre mine, despre copii și despre cărțile pe care le citim, despre problemele cu care ne confruntăm sau despre bucuriile pe care le trăim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: